Cum m-am implicat în poveste – Pași către viață, PRIME
În luna decembrie a anului trecut am avut oportunitatea de a face parte, alături de câţiva colegi din PRIME România, din echipa de organizare a unui eveniment care mi-a fost foarte drag. Este vorba despre proiectul “Paşi către viaţă”, iar in cadrul acestui proiect m-am ocupat de organizarea unei conferinţe de presă, la care au fost invitaţi Victor Rebengiuc, Oana Sârbu, Adrian Despot şi Oana Pellea.
Evenimentul, denumit sugestiv “Ziua Poveşilor” a avut ca scop promovarea concertului caritabil “Muzica pentru viaţă” ce urma să aibă loc seara în Kulturhaus şi prezentarea Asociaţiei Beneva, cea care include proiectele “Paşi catre viata”, “Limonada lui Iulian” având ca finalitate înfiinţarea unei săli sterile în secţia de oncopediatrie a spitalului de copii “Marie Curie”.
Sub sloganul “Ţine poveştile copilăriei departe de spital”, în cadrul conferinţei de presă, invitaţii au citit poveşti unor copiii de grădinţă, denumiţi generic “ambasadori”, pentru că, din păcate, copiii de la spitalul “Marie Curie” n-au putut fi prezenţi.
Eu am decis să mă implic în astfel de evenimente deoarece de cele mai multe ori eram spectator la ele şi mi se părea că ceea ce realizau oamenii din faţa mea era grandios. Aşa a fost şi acum şi sper că ceea ce am incercat noi în ziua aceea – să facem din fiecare un “Moş Poveste”, va continua şi în anii următori şi va deveni o tradiţie care ne va împinge câte puţin spre fapte tot mari pentru cei mici.
Gabriela Conţu, CRP, anul I
Comentarii