Uneori mergem şi la film

Din când în când, studenţii, contrar tuturor aşteptărilor, se coboară din lumea lor plină de cărţi şi materiale ale căror titluri conţin neapărat unul dintre cuvintele ‘repere’ sau ‘fundamente’, printre muritorii de rând, ca să se bucure, cu sentimentul de vinovăţie aferent, desigur, de micile plăceri ale vieţii.

Uneori, sătui de presiunea imensă care apasă asupra lor, ca viitoare speranţe ale omenirii, ei aleg să îşi nege pentru perioade scurte puterile mesianice şi merg în locuri publice, unde, amestecându-se cu greu în mulţime, desfăşoară activităţi umane. Adică uneori se duc la mall, la film sau în puburi, nu ca să se distreze, bineînţeles, ci ca să observe comportamentul ce caracterizeaza plebea.

Sau nu.

Oricât de dezamăgitor ar putea fi, noi, studenţii suntem oameni, la fel cum au fost părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri, şi oricât ne-am dori să schimbăm lumea, de cele mai multe ori, preferăm să ieşim la un suc şi să lăsăm planurile măreţe pentru mai târziu, când o să fim mai mari şi mai deştepţi şi ceilalţi oameni mari o să ne acorde suficientă încredere.

***

Până atunci, ca să îndulcim trei dintre orele de aşteptare a măreţului moment, împreună cu câţiva colegi de grupă, am luat înţeleapta decizie de a merge la cinema, ca să vedem prima parte din ecranizarea ultimului volum al celebrei serii ‘Harry Potter’. Şi contrar aşteptărilor, ne-a plăcut.

Sunt puţini cei care fac parte din aceeaşi generaţie cu noi şi nu au citit cărţile Joannei Rowling. Sunt şi mai puţini cei care pot să spună cu mâna pe inimă că nu au fost romanele care le-au marcat copilăria sau adolescenţa, alături de „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă. Desigur, filmele nu păstrează nici măcar jumătate din magia volumelor, însă, te fac, inevitabil, să te întorci în lumea lui „Expelliarmus” şi „Expecto Patronum”, ceea ce e mai mult decât suficient.

Trebuie să recunosc, dacă nu în numele tuturor, cel puţin în al meu, că am fost foarte sceptică la început, pentru că, trebuie să recunoaştem, celelalte filme ale seriei nu au fost tocmai nişte capodopere cinematografice, şi, între timp, am trecut de vremea când era suficient să văd o mătură zburătoare ca să fiu impresionată. Dar pot să admit, bucuroasă, de altfel, că m-am înşelat. „Harry Potter şi Talismanele Morţii” este, într-adevăr, cel mai bine regizat dintre cele şapte filme de până acum, cu momente care îţi taie respiraţia, umorul tipic englezesc şi multă, multă magie. Dacă ar fi după mine, aş povesti întreaga acţiune, dar nu aş vrea să le stric celorlalţi plăcerea de a se convinge singuri că „Harry Potter” este mai mult decât o afacere care a adus foarte mulţi bani autoarei sale şi actorilor care au dat viaţă personajelor.

Celor care îşi doresc să vadă filmul le urez vizionare plăcută şi îi asigur că nu se vor plictisi. Iar pe cei care consideră că este o pierdere de timp, nu pot decât să îi asigur că și-au pierdut timpul și în moduri mai neinteresante ca acesta.

Irina Cătălina Barbu

CRP, anul I

Tweet